Din păcate, vineri, 26 iulie, organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris (susținuți de președintele Emanuel Macron) au batjocorit cel mai sacru moment din istoria creștinismului, acela în care Iisus ia masa cu ucenicii săi, înainte de a își da viața pentru ei și omenire. Suntem profund indignați și șocați de această reprezentare și atac direct al valorilor creștine.
Propaganda LGTB a ajuns la cote maxime, astfel încât nu mai poți urmări un eveniment sportiv fără să fii batjocorit pe față. Nu poți ieși în luna iunie în oraș fără să fii bombardat cu propaganda lgtb. Dacă acum vom tăcea, aceste lucruri vor deveni normalul în viitor.
Europa a fost construită pe baza valorilor creștine, iar acuma progresismul stângist și ideologia LGTB distrug valorile și cultura spirituală a Europei prin atacuri de acest fel tot mai dese. Este timpul ca să luăm acțiune!
Răul avansează atunci când oamenii buni nu zic nimic, ci tolerează răul.
Organizatorii și-au atins scopul de a batjocorii credința creștină în fața celui mai mare public posibil, iar apoi au schițat un "scuze" ieftin prin care au pretins că scopul acestei reprezentării artistice rușinoase ar fi fost altul. Nu putem accepta așa ceva!
Mai mult de atât Președintele Franței, Emanuel Macron a susținut și felicitat personal această reprezentare macabră.
Nu putem trăi noi și copii noștrii într-o societate în care să fii batjocorit pentru că reprezinți normalul!
Perversitate în loc de decență.
Păgânism și ocult în loc de creștinism și valori.
Batjocură și teatru ieftin în loc de cultură și talent.
Depravare și degenerare în loc de demnitate.
Așa doriți să arate viitorul ?
Cum te poți implica ?
1. Semnează petiția
Fă-ți vocea auzită și trimite și altora. Semnează petiția prin formularul din dreapta (desktop) sau de mai jos (mobile).
2. Trimite email politicienilor
Nu dorim ca batjocura creștinilor să devină normalitate în România sau Europa. Este an electoral, este important să punem presiune pe politicieni.
1. Apasă butonul negru de mai jos
2. Email-ul tău se va deschide cu titlul, destinatarul și conținutul deja prestabilit
3. Apasă SEND în clientul tău de email
3. Trimite și altora
Este important să fim cât de multe persoane care vom semna. O singură voce poate fi ignorată, mii de voci nu pot fi.
4. Faceți plângere pentru defăimare publică (doar cetățenii francezi)
Dacă aveți prieteni/cunoștinte care locuiesc în Franța, încurajații să trimită plângere procurorului general pentru defăimare publică pe baza de criterii religioase.
Se poate face acest lucru foarte ușor online pe website-urile de mai jos:
- https://www.service-public.fr/particuliers/vosdroits/F1435?lang=en
- https://www.service-public.fr/simulateur/calcul/Porter_plainte
Pentru ajutor, vă rog să ne scrieți la contact@petitie-online.ro.
Nu vă înșelați: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va și secera.
Galateni 6:7
1,260 Comments
Am semnat pentru ca sunt crestina si nu vreau sa traim cu asa ceva in lumea asta ca si cand ar fi ceva normal! Este inadmisibil!!
Semnez deoarece nu sunt de acord cu ce s-a întâmplat la Jocurile Olimpice. A fost credința mea luată de batjocură.
Adrian
Dumnezeu nu se lasă batjocorit de niște lgtb
Valorile creștine sa nu fie batjocorite
Îmi păsa.
I am singing because I’m chrétiens
I agree this petion
Impotriva batjocoriri ceestinilor
Sa nu se mai întâmple astfel de cazuri
Write a Reply or Comment
You should Sign Up account to post comment.
or